Fără categorie

Fierul – specificatii generale

lazy

In alimentatia zilnica se gasesc 10 – 15 mg de fier, dar numai 5 – 10% din acesta este absorbit in tractul digestive. Gradul de absorbtie depinde de nevoia reala de fier a organismului la momentul respectiv.

Feritina este o proteina care se regasesti in organe precum ficat, rinichi, muschi, splina, dar si in sange in cantitate mai mica. Are un rol important in stocarea fierului in organism. Dozarea acesteia este importanta in investigarea anemiilor si a supraincarcarii cu fier.

Valorile normale difera in functie de varsta si sex. Pentru barbatii de peste 18 ani, valorile normale sunt cuprinse intre 30-400ng/ml, iar pentru femeile de peste 18 ani intre 13-150ng/ml.

Cea mai mare parte a fierului din organism se combina cu proteina numita hemoglobina, care este o componenta integranta a globulelor rosii din sange, direct implicata in furnizarea de oxigen catre diferitele celule.

Valorile fierului in sange depind de varsta si sex, la femei fiind mai mici decat la barbati. Nivelul normal de fier in sange este de 40 – 180 µg/dl si depinde de:

  • Continutul de fier din alimentatie;
  • Absorbtia fierului in tractul digestiv;
  • Pierderile de fier;
  • Distributia fierului in organism.

O concentratie scazuta a fierului in sange nu este neaparat sinonima cu lipsa rezervelor de fier din organism. Pentru a evalua metabolismul fierului, trebuie determinata TIBC, mai exact capacitatea totala de legare a fierului.

Nivelul scazut al fierului seric (hiposideremia) apare:

  • In cazul deficitului de fier din alimentatie;
  • In perioadele de crestere a consumului de fier, cum ar fi sarcina si perioada de alaptare;
  • In afectarea absorbtiei fierului in tractul digestiv:
  • In sindromul de malabsorbtie;
  • In inflamatii cronice ale tractului digestiv;
  • Dupa indepartarea unei portiuni a tractului digestiv;
  • Dezvoltarea excesiva a florei bacteriene;
  • La scaderea semnificativa a aciditatii gastrice;
  • In prezenta parazitilor in tractul digestiv, de exemplu lamblia in duoden
  • In cazul unei pierderi importante de fier:
  • In hemoragii menstruale abundente;
  • In hemoragii ale tractului digestiv;
  • In hemoragii ale tractului urinar
  • In cazul depunerilor excesive de fier in tesuturi;
  • In starile inflamatorii;
  • In cancer.

Valorile crescute ale fierului seric (hipersideremie) apar:

  • Cand fierul este furnizat in exces;
  • Cand se elibereaza in exces fier din celule, de exemplu in cazul descompunerii globulelor rosii;
  • In tulburarile de stocare;
  • In intoxicatia cu plumb.

Necesarul zilnic de fier este in medie:

  • La femeile pana la menopauza aproximativ 18 mg
  • La barbati aproximativ 13 mg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *